Blogul Danei

One way, or another, I’m gonna find u, I’m gonna get ya, get ya, get ya, get ya, get ya …(Blondie)

Seven little girls, sitting in the back sit, kissing and hugging with Fred … (Got knows who is singing this shit – Pantera should know)

Astfel de melodii ne însoţeau în pelerinajul motorizat pe insula minonienilor. Pe care am străbătut-o de la un cap la altul, cu maşina ceea închiriată de la Herz. Străbătând munţii sterpi ai Cretei în căutarea plajelor pierdute de lume, ocazie cu care nu vezi alte creaturi decât localnici, capre, opoşi şi arareori oi.

Localnicii sunt greci (cretani, pardon) mustăcioşi (bărbaţii) şi îmbrăcaţi în negru (femeile, fără ca neapărat să fie babe). Mustăcioşii şad fără jenă ore în şir, probabil cât e zîua de lungă, pe scaune scoase în stradă şi se uită la spectacolul şoselei, cu mâinile încrucişate în pept, fără să schiţeze cel mai mic gest şi fără să articuleze vreun cuvânt. Băieţii (Janu şi Panteră) au găsit rapid o similitudine între atitudinea localnicilor şi atitudinea oilor în general. S-a lansat astfel filozofia oilor care ne-a urmărit în continuu timp de două săptămâni cretane şi chiar şi ulterior, după întoarcerea în ţara de baştină. Recunosc că este o filozofie de viaţă foarte sănătoasă.

Caprele sunt lăsate să pască în voie acei scaieţi pe care îi găsesc din plin pe culmile muntoase ale Cretei. Nu înţelegi niciodată cum îşi dau seama localnicii ale cui sunt acele capre. Şi nu înţelegi niciodată din ce se satură acele capre.

Opoşii sunt creaturile pe care le vedeam deseori lipite de astfalt cu maţele storcoşite de roţile vreunui autovehicul. Dar, de fiecare dată, spre surprinderea noastră, coada lor stufoasă nu rămânea şi ea lipită de asfalt, ci, dimpotrivă, se ridica obraznică fix perpendicular pe şosea. Întorcându-ne într-una din seri de la vreo plajă pierdută într-un colţ al insulei, am văzut doi ochi lucind la lumina farurilor şi ne-am dat seama astfel că opoşii pot fi întâlniţi şi vii pe şoselele Cretei, nu numai făcuţi afiş cu coadă pe asfalt. Oposul viu nu este însă deseori întâlnit şi suntem foarte mândri de descoperirea noastră.

Oile nu sunt neapărat specifice faunei cretane. Sunt, am putea spune, o raritate. Astfel, în momentul în care am dat peste o turmă de oi, hălăduind cu maşina impregnată de muzica lui Blondie pe culmile cretane, Panteră s-a simţit obligat, în calitatea sa de fotograf al grupului şi de adept înfocat al filozofiei oilor, să se scoboare din maşină şi să imortalizeze turma. A apucat să facă două fotografii superbelor oi. Timp în care, nu se ştie pentru ce motiv, lui Janu i-a murit motorul maşinii. Nimeni nu îşi dădea seama de consecinţele posibile ale acestui eveniment. Cert este că turma de oi a început la un moment dat să îl fugărească pe Panteră fotograful. Nu se ştie de ce. Panteră, urmărit îndeaproape de turma de oi şi un pic panicat, a început să fugă înapoi spre maşină. Eu şi cu Sughi ne uitam prin lunetă la Panteră fugărit de oi şi râdeam cu lacrimi în ochi. Nu ne dădeam însă seama că maşina curgea lin la vale, către prăpastie. În acelaşi timp, Janu încerca să înţeleagă ce se întâmplă cu maşina. Nu urmărea deloc prin oglinda retrovizoare regalul dat de Panteră şi oile sale. Lui Janu, aşa cum am zis, îi murise motorul. OK. Dar de ce nu mergea frâna? De ce nu putea controla volanul, era următoarea întrebare pe care şi-ar fi adresat-o … Erau serpentine ca pe Transfăgărăşan. Ce se întâmpla? Într-un moment de luciditate maximă, Janu îşi dă seama că, motorul fiind mort, asta ar putea avea legătură cu funcţionatul frânei de picior şi al volanului. Nu s-ar fi gândit în schimb nici un moment să tragă frâna de mână pentru a evita eventualul dezastru! În tot acest răstimp, maşina se scurgea la vale spre prăpastie, dar … Janu a reuşit în cele din urmă să dea drumul la motor şi … Evrika … a putut să frâneze! Astfel, a putut şi Panteră să se urce în maşină şi să scape de atacul oilor! Gata, suntem cu toţii în siguranţă!