Blogul Danei

Era în vara anului 1997 când Tataie a murit. Ultimii ani din viaţă şi-i petrecuse la un azil de bătrâni din Constanţa, într-o semi-conştienţă salvatoare. Nu vă îngrijoraţi, condiţiile la acel azil erau foarte decente, iar Ionela, sora Mamei, trecea în fiecare zi pe la el şi îi aducea de mâncare şi avea grijă de el. Nu ştiu dacă o mai recunoştea pe Ionela. Pe Mama, când mai trecea pe la el, o recunoştea, dar era în orice caz apatic total. Tataie ar fi vrut să stea în continuare la Nuţa, femeia pe lângă casa căreia se aciuiase în ultimii ani, dar Nuţa i-a împachetat lururile şi ne-a spus să venim să-l luăm de la ea, atunci când starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi după ce avusese grijă să îi pape şi ultimii bani, inclusiv cei 20.000 de lei pe care îi dăduse Mama pentru cota lui din locul de casă şi via din Techirghiol şi pe care Tataie îi pusese la CEC pentru anii bătrâneţii.

La auzul veştii morţii lui Tataie, ne-am împachetat – Mama şi cu mine, că Janu nu s-a sinchisit să vină cu noi – şi ne-am deplasat la Constanţa pentru a organiza şi participa la tristul eveniment. Din Bucureşti, au mai venit mătuşa Rodica (soţia unchiului Nicu, fratele Mamei) şi Văru, băiatul lor. Unchiul Nicu era deja plecat în Olanda şi nu a reuşit să vină în ţară.

La Constanţa, era Ionela. Din Mangalia, veneau Doiniţa (cealaltă soră a Mamei) şi Viorel, soţul ei.

Am organizat transportul sicriului din Constanţa la Techirghiol, unde trebuia să aibă loc slujba, Tataie urmând a fi înmormântat alături de părinţii săi, în cimitirul de la Techirghiol. Sicriul a fost cărat de Viorel, Văru, şoferul maşinii transportatoare şi de mine, că nu mai aveam alt bărbat prin preajmă.

După ce s-a sinchisit preotul să apară la biserică, a început slujba. Singura care plângea de mama focului era mătuşa Rodica, în calitatea sa de noră. Şi noi, ceilalţi, rude de sânge ale lui Tataie (cu excepţia lui Viorel, singurul bărbat de prin preajmă, că pe Văru nu îl puteam încă număra ca bărbat), eram trişti.

S-a terminat slujba. Ne-am îndreptat spre cimitir. Acelaşi alai şi aceiaşi cărători de sicriu. Că nu mai apăruseră între timp alţii.

Exact în momentul în care am dat să scoatem sicriul din maşină ca să înceapă înmormântarea, pe nepusă-masă a început o ploaie torenţială care ne-a dejucat toate planurile. Nu puteam efectiv să procedăm la înmormântare întrucât am fi alunecat cu toţii în groapă cu sicriu cu tot. Am aşteptat ceva timp până s-a potolit ploaia şi am reuşit să finalizăm înmormântarea. Cu toţii epuizaţi, ne-am îndeptat către barul Metropol, deţinut de Tanti Marcela, unde urma să aibă loc parastasul.

Ne-am aşezat la masă şi am început degustarea bucatelor pregătite. „Dar vin din-ăla la sticlă nu aveţi?”, a întreabat preotul din capul mesei. I s-au pus la dispoziţie câte sticle de vin a vrut, din-alea cu dop. A băut în consecinţă până i s-a dezlegat limba. A început discuţii filozofice pe teme religioase combinate cu sex. Astfel, dorea să afle cu tot înadinsul dacă Doiniţa era virgină. Doiniţa are şi acum faţă aceea de copil, darămite atunci! Preotul nu îşi dăduse seama până în acel moment că domnul care stătea lângă ea, adică Viorel, era soţul ei. A trebuit să i se explice în mod clar acest lucru de către ceilalţi de la masă, pentru a-l face să înceteze cu această hărţuire sexuală, timp în care Doiniţa şi Viorel, persoane la locul lor, erau roşii până în vârful urechilor.

Atunci am aflat şi eu definiţia orgasmului, dată de un om al lui Dumnezeu: „Orgasmul este momentul în care ajungi să îl cunoşti pe Dumnezeu”.

Discuţiile la parastas luând valenţe cosmice, am hotărât cu Văru să mergem în camera de alături a barului, pentru a băga o bilă. L-am bătut pe Văru la biliard, pentru că pe atunci eram expertă, în special datorită nenumăratelor partide jucate seară de seară în toate acele lungi vacanţe pe care le petrecusem tot în Techirghiol, fie în barul lui Tanti Marcela, situat vizavi de mânăstirea din Techirghiol, fie în celălalt bar cu biliard, situat tot strategic, lângă biserică.

Parastasul devenit paranghelie s-a sfârşit în cele din urmă. Ne-am returnat cu toţii pe la casele noastre. De atunci, trecem an de an pe la cimitir pe la Tataie şi aprindem o lumânare. În ultimii ani, am făcut ce am făcut şi am trecut cu Văru, mergând înspre sau venind dinspre Vamă.