Personaje şi porecle la blocul 17

parcarea1Scara 1

La parter, la 3 camere: Loredana şi Vişinică. Loredana nu a primit poreclă; s-a măritat în cele din urmă cu Andi de la scara 5 şi au şi un bebeluş. Vişinică, fratele ei mai mic, avea la un moment dat nişte bermude cu flori vişinii pe ele (Janu mi-a adus aminte că îl chema de fapt Doru).

La etajul 1, la 3 camere: Natalia. Nu a primit poreclă. În liceu, se făcuse rockeriţă şi o târau băieţii până acasă, lăsând-o sprijinită de sonerie şi fugind ulterior să nu fie prinşi de părinţii Nataliei.

La etajul 2, la 3 camere: Daniela. Nu a fost botezată nicicum. După un trecut tumultos (a fost prinsă copiind la bac şi scoasă afară din examen, a plecat de acasă la o vârstă fragedă, etc.), a terminat facultatea de litere (germană, engleză), s-a măritat şi are o bebeluşă absolut adorabilă – Mara.

La etajul 2, la 2 camere: Sandiles. Era într-atât de cretin, cânta şi la vioară. La aniversările lui, maică-sa îl punea să ne cânte la vioară. Încă de la primul scârţâit, începeam cu toţii să râdem în hohote.

La etajul 3, la 3 camere: Rossi. Cristi pe numele său, juca foarte bine fotbal aşa încât i s-a atribuit numele marelui Paolo Rossi.

La etajul 4, la 3 camere: Neagu, cel care ne tăia minigiile de fotbal cu cuţitul şi arunca cu pietre în noi de la etaj atunci când mingea intra într-una din grădinile lui (cea din faţa blocului şi cea din spatele blocului) şi noi săream repede gardul să le recuperăm.

Scara 2

La parter, la 3 camere: nu am ştiut niciodată cine stă.

La parter, la garsonieră: Grasa. Avea un trabant şi stătea mereu cu gura pe noi că făceam gălăgie şi îi deranjam şi trabantul. Când am căzut ca fraera în genunchi (asta acu vreo 6 ani), de a trebuit să mi se facă injecţii din 6 în 6 ore, am rebotezat-o în mod singular Doamna Beji (conform indicaţiilor Doamnei Constantinescu), aflând cu fusese asistentă medicală şi acceptând să se canonească să îmi facă acele injecţii absolut dureroase.

La etajul 1, la 2 camere: Georgică şi Oană. Georgică, mai mare decât noi, a devenit vânzător la McDonald’s. Bine, ulterior a devenit şef de sală la McDonald’s. Oană provenea de la prenumele său, Ion. Era băiat de treabă.

La etajul 2, la 2 camere: Ceăpălin şi Angelica. Ceăpălin, bun fotbalist şi el, jucase de mic fotbal la Rapid, a emigrat cu ocazia campionatului modial de fotbal din 1994 în America. A jucat fotbal până i-au trosnit ăia piciorul şi nu a mai putut presta. S-a îngrăşat apoi ca un porc. Angelica a luat-o pe cale artistică, apărând la televizor la Şcoala Vedetelor.

La etajul 3, la 3 camere: Jimmy Crăcăny. Slab mort, Sorin pe numele său, s-a făcut inginer şi lucrează la institut cu maică-sa, taică-su şi Mama.

La etajul 4, la 3 camere: Bea şi Porţic. Bea (Beatrice) era cu mult mai mare decât noi, aşa încât nu am ideea ce se întâmpla cu ea. Porţic (Cristi, doar cu vreo 4 ani mai mare decât mine) a terminat şi el Politehnica. Sau ASE-ul? Janu zice că ASE-ul.

Scara 3

La parter, la 3 camere: Bijboc şi Paulică. Bijboc (Valentin pe numele său adevărat) era atât de handicapat când era mic încât dacă îl puneai să se dea tare cu capul de asfalt, el se dădea. În plus, dacă dădeai în el, râdea. Dădeai mai tare, el râdea mai tare. Dar era bun portar la fotbal. Paulică, fratele lui mai mic, era, şi este în continuare, bâlbâit. A emigrat în Germania, după ce a făcut Departamentul de germană la Politehnică.

La etajul 1, la 3 camere: Miss Piggy. Mirela Cosma (un pic grăsuţă de mică) s-a mutat din bloc în urma divorţului părinţilor ei.

La etajul 1, la 2 camere: Popeasca, cea căsătorită cu domnul acela mult mai tânăr decât ea (despre care iniţial credeam că e frati-su, nu bărbat-su) şi care cultiva diverse în grădina aferentă scării 3 din spatele blocului.

La etajul 2, la 3 camere: Mihaela şi Simona. Mihaela s-a măritat cu un preot şi are 3 copii. Trăiesc acum în Grecia. Simona a emigrat printr-o ţară nordică şi am auzit că s-ar fi măritat şi ea.

La etajul 2, la 2 camere: Loredana şi Adi. Numele de familie: Mic. S-au mutat din bloc de mult. Loredana Mic este de o prostie rar întâlnită. Adi Mic, cu care m-am întâlnit acu vreo câţiva ani, era student pe la o Politehnică.

La etajul 2, la garsonieră: Tanti Olimpia şi Nea Marin.

La etajul 3, la 3 camere: Ceapă (Cosmin, fiul lui Păduraru). Student pe la vreo Politehnică şi el.

La etajul 3, la 2 camere: Mariana şi Titile. Numele de familie: Cocoş. Mariana s-a măritat şi are un copil. Titile (Vasile pe numele său adevărat) era şi el student pe la vreo Politehnică.

La etajul 4, la 3 camere: Nicoleta – Chinezoaica. Fata preşedintelui de bloc Chiriac. S-a măritat la 17 ani cu bărbată-su şi are doi copii. Taică-su m-a rugat să îi găsesc o slujbă mai acătării, întrucât actualmente cară lăzi pentru 3 milioane pe lună.

La etajul 4, la 2 camere: Mihaela, Alice, Georgică şi Florin. Copiii lui Tanti Mariana (cultivatoare şi ea de legume în spatele blocului) şi ai lui Nenea XXX şi verii Nicoletei – Chinezoaica. Oare cum locuiau ei 6 persoane în acele două camere?

Scara 4

La parter, la 3 camere: Alice (Lala) şi Şobi. Alice era mult mai mare decât noi. Şobi (Claudia) avea incisivii destul de pronunţaţi. S-a făcut ziaristă. Ultima oara când m-am întâlnit cu ea era pe la Evenimentul Zilei. Nu se înţelegea deloc cu Mirela Dumitru, de unde şi conflictul între maică-sa şi toporul ei şi părinţii Mirelei Dumitru.

La etajul 1, la 3 camere: Renţiu sau Renţ. Laurenţiu este nepotul familiei Brancu. Înainte ca părinţii lui să se mute din bloc, locuiau împreună cu familia Brancu şi cu tatăl Domnului Brancu, Domnul Brancu cel Bătrân.

La etajul 1, la 2 camere: Mirela Dumitru şi Ursică. Mirela Dumitru nu a primit poreclă (era şi mai mare decât noi), dar s-a măritat cu un miliţian şi are un băieţel. Ursică era atât de bătut în cap încât, dacă îl puneai să bea apă din balta din faţa scării, el îşi înmuia mănuşa în apă şi apoi aştepta cuminte să i se scurgă apa în gură.

La etajul 1, la garsonieră: Tovarăşa. Studentă la geografie-engleză, ulterior profesoară de engleză şi geografie în satul XXX de Sus (sau de Jos, nu mai ţin minte) unde primise repartiţie – un sat rupt de lume prin Bărăgan; Tovarăşa ne era profesoară de engleză când eram mici. Ura să îi spunem Tovarăşa şi sărea peste lecţiile cu CAP din manualele şcolare.

La etajul 2, la 3 camere: Janu şi eu. Eu nu am primit poreclă. Au încercat, dar nu a ţinut prea mult, să îmi spună Dănilă Prepeleac.

La etajul 4, la 2 camere: ŢEPC. Adică Ţăranul E Pe Câmp. Ionuţ, numit din când în când şi Oană (ca Oană de la scara 2), era trimis de părinţi la ţară din prima până în ultima zi a fiecărei vacanţe.

2 thoughts on “Personaje şi porecle la blocul 17

  1. Nu mai am nimic de c^r^it: stralucitor! Gheorghe Braescu ar fi inviat de placere, citind postul asta.

    Bravo, domnisoara Dana, si tine-o tot asa: blocul 17 a fost un adevarat creuzet literar, dupa cat se pare. Da’ nu are sase sau sapte scari?!

  2. La etajul 1, la 3 camere: Miss Piggy. Mirela Cosma (un pic grăsuţă de mică) s-a mutat din bloc în urma divorţului părinţilor ei.

    ( prin ce an se intampla asta ??? )

    sry caci vad ca este foarte vechiul postul … dar … sunt al dreacului de curios :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *