Rezervaţia ştiinţifică Gemenele – Parcul Naţional Retezat

DSC00107Rezervaţia ştiinţifică Gemenele este consacrată prin lege ca arie protejată destinată cercetării ştiinţifice. Puţini ştiu că accesul în rezervaţie este permis doar pe baza unei autorizaţii emise de Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române. Şi, mai ales, dacă şi cum se poate obţine acest permis de acces.

Primul gând care îţi trece prin cap este că ar trebui să fii mare biolog, botanolog sau aşa ceva pentru a putea obţine autorizaţia. Dar, dacă eşti destul de tra-la-la, încerci!

Şi te duci la sediul central al Academiei. Acolo faci o cerere de autorizare a accesului în rezervaţie. Ţi se explică cum nu este permisă decât „traversarea” rezervaţiei, şi asta doar o dată (respectiv în decursul unei zile), şi nu preumblarea în toate sensurile şi în toate direcţiile prin rezervaţia.

Ţi se cere apoi să numeşti un lider de grup care să îşi asume responsabilitatea pentru eventualele „iresponsabilităţi” ale prietenilor. Profesia pe care o exercit şi curiozitatea rezultatului demersului m-au făcut să mă autodesemnez liderul grupului.

Se continuă apoi cu listarea tuturor persoanelor care vor traversa autorizaţia sub responsabilitatea mea, precum şi a profesiilor şi meseriilor lor. La unii a fost uşor: frate-meu – manager IT (respectabil!), cumnată-mea – judecătoare (ce profesie poate fi mai onorabilă decât asta!), la alţii, în schimb, un pic mai greu: pe unul l-am trecut ca fiind inspector de protecţia muncii (mi s-a părut lăudabilă şi sigură o astfel de caracterizare), pe altul copywriter (doar pentru că denumirea în limba engleză suna într-un anume fel) ş.a.m.d.

Au mai fost nevoie de câteva telefoane date unui academician profesor pe la Universitatea din Cluj (la indicaţiile celor de la ghişeul Academiei), ca să primesc prin fax faimoasa autorizaţie.

Autorizaţia descria laconic concluziile de mai sus: cum că subsemnata era lider reponsabil pentru turma de oameni ai muncii enumeraţi în cuprinsul ei, care, cu toţii, aveam dreptul de a străbate rezervaţia.

Cu permisul la buzunarul gecii, am purces la drum. Ne-am cazat la o pensiune în nord-vestul masivului, undeva între Gura Zlata şi Popasul Dumbrăviţa.

Din locul ales de cazare, traseul pentru „traversarea” rezervaţiei Gemenele pleacă de la Gura Zlata. Am ocolit vârful Radeşul Mare unde ne-a întâmpinat un „crivăţ” prelungit. Pentru a putea îmbuca un sandvici de la ghiozdan, a trebuit să ne adăpostim într-un miraculos adăpost de ciobani, un triunghi lemnos prin care vântul străbătea la viteză mai mică, altminteri urât mirositor …

După ce am traversat platoul, am zărit pe dreapta Tăul Spurcat, apoi Lacul Zănoguţa şi, în cele din urmă, Lacul Zănoaga.

Ajunşi în creastă, înconjuraţi de turme de oi şi câini mai mult sau mai puţini prietenoşi, cu cioabani doritori de legături intelectuale (fără îndoială!) cu bucureştencele ajunse în ţara lui nimănui, am virat-o după instinct la stânga, către rezervaţie. Coborârea pe lespezi nemarcate timp de jumătate de oră nu a fost plăcută pentru cei cu oarece probleme de vedere acompaniate de fobii legate de picioare frânte pe model de pârghie.

DSC00109O dată scăpaţi de lespezi, a început căutarea sub formaţia clasică de evantai a marcajului pentru traversarea rezervaţiei. Mult-doritul marcaj ne-a condus pe o potecă sălbatică, prin tot felul de arbuşti zgârâietori, fără vizibilitate pentru punctul final al destinaţiei. Pe drum, am descoperit surprinzător Tăul Negru (pe care, pentru a-l putea zări, a trebuit să urcăm oleacă din potecă) şi apoi Lacul Gemenele. Nu ne-am pierdut printre brusturi decât de vreo două ori şi nu am întâlnit ţipenie de om decât în apropierea casei Laborator Gemenele, respectiv un grup de turişti cu însoţitor autorizat.

Ajunşi la Casa Laborator, paznicul burtos cu cămeşa ridicată peste burtă ne-a întrebat de autorizaţie. După momentele de haos de pe drum, legate de găsirea sau pierderea potecii, taman când credeam că am ajuns la un loc de siguranţă, a trebuit să mă scotocesc de hârtii şi de acte de identitate!

Am scăpat şi de control, şi de amendă (mai mult fugind, deşi tare ne-am fi dorit o bere rece, dar … de!), şi am purces prin pădure înapoi către Gura Zlata. Drumul a părut prea lung pentru ce ne aşteptam: aproximativ două ore până a ajunge la maşinile lăsate la intrarea în Retezat (senzaţia a fost cu siguranţă multiplicată de orele de urcuş şi de rătăcire prin rezervaţia foarte prost marcată). Dar, o dată ajunşi la pensiune, am putut să simţim în picioare efectul berilor reci!

5 thoughts on “Rezervaţia ştiinţifică Gemenele – Parcul Naţional Retezat

  1. @ dana: hm! sunt cu ochii pe tine, domnisoara dana, nu de alta, dar eu stiu prea bine ca mai sunt si alte texte scrise initial pentru ghid. nu te prosti, ca-s texte muncite, si ghid o sa mai fie si-n 2010!

  2. @ dana: dorele, postam si noi mai cu talent?! n-ai mai scris nimic de-o gramada de timp, o sa-ti iesi din mana in “ritmul” asta!

    si noi o sa cascam pana ne umfla somnul, daca nu ne mai iutesti cu ceva istet!

  3. Domnule Gika, admir curajul de a ma impinge de la spate, dar … se pare ca acum nu e momentul. Ai si dumneata putintica rabdare. Nu toti sunt in stare sa posteze cate 2-3 istorioare (plictisitoare) pe zi!

  4. Presupuneti ca rezervatia trebuie sa fie “prevazuta” cu marcaje pentru a nu se rataci neavenitii? Haida de! Cercetatorii care fac studii acolo nu au nevoie de marcaje.
    V-ati gandit ca puteati sa va intalniti nas in nas cu ursii din rezervatie, carora le-ati incalcat teritoriul “bajbaind” dupa marcaje.
    E evident ca nu aveati ce cauta in rezervatie, mai ales ca ati obtinut autorizatia pe baza de declaratii false. Foarte rau ca Academia da autorizatii de intrare la oricine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *