Blogul Danei

Vila Minovici

M-am delectat în acest sfârşit de săptămână citind cartea „Familia Minovici, univers spiritual”. Cu toţii ştim de Morga Mina Minovici, sau de casa cu clopoţei de la fântâna Mioriţa, dar altecâteceva oare mai ştim? Mina Minovici este fondatorul instituţiei de medicină legală (adică morga) din ţara noastră, instituţie care i-a purtat numele încă din cele mai timpurii vremuri. Fratele lui, Nicolae Minovici, şi el medic legist, este fondator al muzeului de artă populară, găzduit de zeci de ani în casa care le poartă numele: Vila Minovici.

Vila Minovici a fost concepută la începutul secolului al XIX-lea, ca o casă în stil popular românesc, pentru destinaţia de muzeu de etnografie, fiind ulterior donată Primăriei Municipiului Bucureşti, împreună cu exponatele ei colecţionate de Nicolae, cu obligaţia păstrării destinaţiei de muzeu de artă naţională cu denumirea „Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici”.

Actualmente, edilii noştri au mare grijă de ea: de ceva ani buni (în curând, decenii!) au început o aşa-zisă renovare a casei. Prin urmare, dacă vrei să vizitezi muzeul sau casa sau doar exponatele, un bodyguard cu şapca pe ceafă şi cu un costum de pseudo-miliţian te întâmpină cu dispreţ din poartă şi îţi explică cum că nu se poate din cauză de datorită de lucrări. Primul impuls pe care îl ai este să-i oferi bani de câteva beri ca să te lase să intri. Dacă treci de acest impuls şi nu îi dai curs, rămâi cu casa nevizitată, că oricum fuseseşi anunţat că exponatele cică ar fi tot în casă, dar împachetate şi degeaba ai încerca să le vezi. Rămâi cu speranţa că exponatele sunt totuşi protejate de muncitori, moloz şi alte alea care ar trebui să se întâmple pe-acolo. Oricum, bodyguardul evident că nu are habar când s-ar termina acele lucrări şi când edilii ne-ar redeschide muzeul pentru vizitare. O mai curge ceva apă pe Dâmboviţa până atunci, dar nu ştim câtă!

Muzeul de Artă Veche Apuseană

Lângă Vila Minovici, se află o casă a unui nepot al lui Mina şi al lui Nicolae, Dumitru Furnică Minovici, inginer petrolist, pasionat de artă şi colecţionar din perioada interbelică. Prin conjunctura profesiei, care i-a permis călătorii prin lume, a reuşit să colecţioneze diverse obiecte de artă de prin toată Europa, pentru care a simţit nevoia să clădească un cămin care să le adăpostească. Zis şi făcut: la finalul anilor ’30 – începutul anilor ’40, a construit casa ce se află gard în gard cu Vila Minovici. Casa a fost construită în stilul Tudor cu ajutorul arhitectului italian Canella, frumos proporţionată în funcţie de obiectele din colecţie, precum şi de dimensiunile grădinii din jur, care şi ea a fost amenajată în stil englezesc. Este impresionant să vezi cum au fost concepute camerele, ferestrele şi pardoselile în funcţie de obiectele colecţionate provenind din diversele colţuri ale lumii: tapiseria flamandă de o lungime nestandard, şemineul din Toscana renascentistă, vitraliile vechi, mobilierul din lemn de nuc masiv, gravuri, pânze de şcoală germană şi flamandă, cupe, vase şi sfeşnice din porţelan de Delft şi Meissen …

Dumitru Minovici, la venirea comuniştilor, bine sfătuit de cei apropiaţi, a donat Academiei Române casa şi obiectele de artă colecţionate, păstrând un drept de abitaţie viager pentru sine şi soţie … Şi, astfel, casa a devenit Muzeul de Artă Veche Apuseană. Spre deosebire de Vila Minovici, Muzeul de Artă Veche Apuseană este bine întreţinut şi este deschis publicului larg, care însă să nu vă imaginaţi că se îmbulzeşte să o viziteze. În plus, aici nu te întâmpină vreun bodyguard, ci un muzeograf cu o înfăţişare oarecum ciudată, care îţi deschide după insistenţe poarta muzeului şi care, după ce se acomodează cu gândul că are în sfârşit unul-doi vizitatori, începe şi-ţi turuie povestea casei, a familiei, a obiectelor, etc.